top of page
Caută
  • Poza scriitoruluiFlorin Ionescu

BURNOUT - mai mult decat epuizare

La nivelul psihologiei populare burnout inseamna extenuare. Intr-adevar, aceasta este componenta de baza a acestui sindrom si se refera la sentimentul de epuizare emotionala si fizica. Nu este insa singura - cercetatorii au mai identificat doua:

  • Cinismul si detasarea in relatie cu job-ul

  • Sentimente de ineficienta si de neimplinire

Componenta cinismului (sau a depersonalizarii) se refera la contexul interpersonal si se manifesta printr-o detasare excesiva legate de diferite aspecte ale job-ului. Aceasta distantare vine ca o reactie imediata la extenuare - ca o solutie, o modalitate de protectie.


Componenta referitoare la ineficienta si la neimplinire reprezinta dimensiunea de autoevaluarea a sindromului burnout si se leaga de sentimentul incompetentei, a lipsei de productivitate si de realizari.



In studiul burnout-ului s-a evaluat compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre angajat si sase zone ce tin de mediul sau de lucru - cantitatea de munca, controlul, recompensa, comunitatea, echitatea si valorile. Cu cat este mai mare incompatibilitatea dintre individ si locul de munca, cu atat creste riscul de burnout. In mod similar, cu cat compatibilitatea este mai mare, cu atat creste probabilitatea de implicare la locul de munca. Burnout-ul survine in urma incompatibilitatii pe termen lung si e legat de cel putin una dintre aceste zone.


Cantitatea de munca

Incompatibilitatea in ceea ce priveste cantitatea de munca se traduce in general prin suprasolicitare - prea multe sarcini duc la epuizarea energiei pana la stadiul in care recuperarea devine imposibila. Aceasta incompatibilitate poate fi si rezultatul unor sarcini distribuite gresit – atunci cand indivizii nu au abilitatile necesare pentru un anumit tip de activitate, chiar daca aceasta are un volum rezonabil. In general, cantitatea de munca este legata de latura burnout-ului ce tine de surmenaj.


Controlul

Incompatibilitatea in ceea ce priveste controlul este legata de latura burnout-ului care tine de ineficienta sau de realizari profesionale reduse. Indica faptul ca angajatii nu au suficient control asupra resurselor necesare efectuarii task-ului, sau nu au suficienta autoritate in a realiza o sarcina asa cum cred ca ar fi cel mai potrivit. Incompatibilitatea apare atunci cand responsabilitatea invididului depaseste autoritatea acestuia.


Recompensa

A treia incompatibilitate implica lipsa recompenselor adecvate pentru activitatea desfasurata si este legata de sentimentul ineficientei. Poate fi vorba despre recompense financiare insuficiente raportate la efort sau despre lipsa recompenselor sociale – efortul este ignorat de ceilalti. Aceasta lipsa de recunoastere devalorizeaza atat angajatii cat si activitatea lor.


Comunitatea

Incompatibilitatea survine cand individul isi pierde sentimentul de conexiune pozitiva cu ceilalti angajati. Oamenii prospera in comunitate si functioneaza cel mai bine atunci cand interactioneaza cu cei pe care ii apreciaza si ii respecta - acest sprijin social reconfirma apartenenta la un grup cu valori comune. Conflictele nerezolvate genereaza constant sentimente negative de frustrare si ostilitate si reduc probabilitatea sprijinului social.

Echitatea

O alta incompatibilitate dintre individ si munca se produce atunci cand acesta nu percepe mediul de lucru ca fiind echitabil. Echitatea transmite respect si confirma meritele individuale. Inechitatea apare atunci cand recompensa financiara nu este adecvata volumului sau complexitatii sarcinii, cand cineva "triseaza" si nu exista consecinte, sau cand evaluarile si promovarile nu sunt gestionate corect. Lipsa echitatii amplifica burnout-ul din cel putin doua puncte de vedere - in primul rand, tratamentul inechitabil este frustrant si epuizant emotional, iar in al doilea rand, inechitatea alimenteaza cinismul.

Valorile

A sasea arie de incompatibilitate se refera la aparitia unui conflict de valori. In unele cazuri angajatii se poti simti constransi sa execute activitati in dezacord cu propriile valori; in alte situatii poate exista o incompatibilitate intre aspiratiile personale legate de cariera si valorile organizatiei. Mai mult, angajatii pot fi expusi unor valori contradictorii – valori declarative (eventual scrise pe pereti), care nu sunt respectate in practica de zi cu zi.


Cum se gestioneaza sindromul burnout?

Se schimba individul sau se schimba organizatia?

Voi reveni pe aceasta tema.

339 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Post: Blog2_Post
bottom of page