Iertarea e un lucru complicat. Cat suntem de autentici cand ceram iertare? Pentru cine cerem iertare? Cat suntem de autentici cand spunem ca am iertat?
Oamenii simt uneori ca pentru a trece peste o trauma e nevoie sa ii ierte pe cei care au cauzat-o: pe parintele care i-a abuzat, pe hotul care i-a jefuit, pe soferul care a provocat un accident... Mai mult, li se spune de catre apropiati, foarte bine intentionati, ca pana cand nu reusesc sa ierte nu vor scapa de furie, de suparare. Dar, adesea, se simt presati si sfarsesc prin a crede ca ceva e in neregula cu ei daca nu reusesc sa ierte - se blameaza ca nu sunt suficient de evoluati sau suficient de puternici. Cu toate acestea, unii afirma, mai mult pentru a nu se simti judecati, ca au iertat.
Iertarea ajuta sanatatea mentala - studiile arata scaderea simptomelor asociate cu depresia, anxietatea si furia. Insa, vorbim despre iertarea autentica, nefortata. A ierta este o decizie personala si un proces activ.
Intr-un capitol din cartea "Maybe You Should Talk to Someone: A Therapist, Her Therapist, and Our Lives Revealed", Lori Gottlieb scrie despre iertare si compasiune. Autoarea aminteste un episod relatat de un barbat pe nume Dave intr-o sesiune de terapie. Acesta avea o relatie dificila cu tatal sau. De mic se parea intimidant, foarte critic si plin de el. Toata viata au avut o relatia tensionata. Acum tatal era pe moarte, iar Dave era framantat de ce va spune la inmormantare. Cum ar putea fi sincer?
"Mi-ar fi placut sa ma port mai bine cu tine. Am fost un nemernic", i-a spus tatal de pe patul de moarte, in timp ce si-a intins mana catre fiul sau. Dave s-a facut straveziu - tatal lui se asteapta acum sa fie iertat? In al treisprezecelea ceas? Nu s-a putut abtine si a raspuns:"Nu te iert!". Tot in acel moment a regretat ca a spus asta. Dar, dupa toata suferinta pe care i-a cauzat-o si dupa tot efortul pe care l-a depus pentru a avea o viata buna, nu voia sa isi faca tatal sa se simta mai bine cu o minciuna siropoasa. Intreaga copilarie a mintit in legatura cu ceea ce simtea. Cu toata astea, Dave s-a intrebat ce fel de persoana spune asta unui parinte aflat pe moarte?
Cand a inceput sa isi ceara iertare, tatal l-a intrerupt: "Inteleg. Daca eram in locul tau, nici eu nu m-as fi iertat." Apoi, Dave spune ca s-a intamplat ceva ciudat. Stand acolo, si tinand mana tatalui, a simtit ca ceva s-a schimbat. Simtea compasiune. Nu iertare. Compasiune. Compasiune pentru acel batran trist, pe moarte, care probabil ca a trecut si el prin multe. Compasiunea l-a facut pe Dave sa vorbeasca autentic la inmormantare.
De autenticitate avem si noi nevoie atunci cand ne cerem iertare sau cand ne propunem sa iertam. A ierta nu este sinonim cu a uita. Cum ne dam seama ca am iertat? Uneori prin faptul ca si noi simtim ca ceva s-a schimbat si realizam ca am inceput sa ne concentram resursele pe prezent si pe consturirea unui viitor cu sens, fara a mai lasa trecutul sa ne impiedice.